Women`s Journal – un ziar marca Editura ALL, născut “În umbra eșafodului”

23 MBÎ Margaret.jpg

 În umbra eșafodului de Carol Birch este o carte inspirată de un caz real.

Margaret Catchpole, personajul care își spune povestea în carte, a existat în carne și oase, iar scrisorile pe care le-a trimis din exil celor rămași acasă sunt dovada, încă vie, a existenței ei. S-a născut în 1762 în Suffolk, Marea Britanie, ca fiică de plugar și a murit în New South Wales, Australia, în 1819. Faptele ei curajoase, multe săvârșite în goana calului, farmecul și spiritul ei liber i-au conferit un statut aproape legendar.

O viaţă de legendă – Margaret Catchpole

În romanul lui Carol Birch, Margaret își începe povestea la 54 de ani, în contextul dramatic al unei nașteri din New South Wales. Fulgerele scăpărătoare anunță furtuna, iar Margaret, moașă acum, îi ajută pe mamă și pe nou-născut să se adăpostească într-un hambar, de unde vor vedea în scurt timp cum casa le este luată de ape. În acele momente, Margaret își amintește viața furtunoasă pe care a lăsat-o în urmă.

Când avea numai șase ani, frații și surorile ei au dus-o să vadă cum Jane Brewer, falsificatoare de bani, este spânzurată și apoi arsă pentru faptele ei. Această imagine avea să o bântuie toată viața. La maturitate, ca servitoare în casa unei familii înstărite și, în același timp, protectoare a infractorilor, Margaret a dus o viață dublă. Inevitabil, a urmat decăderea. Când iubitul ei a intrat la închisoare, Margaret a furat un cal cu intenția de a-l vinde ca să facă rost de bani pentru eliberare, dar nu a izbutit să își ducă planul la îndeplinire. A fost prinsă și condamnată la spânzurătoare. Nu o dată, ci de două ori… Iar aventurile neînfricatei Margaret Catchpole sunt departe de a se fi sfârșit aici.

În Suffolk există până astăzi o cârciumă care îi poartă numele, iar pe malul râului Orwell există o casă, numită „casa cu pisici”, unde se spune ca Margaret obișnuia să așeze o pisică împăiată în fereastră pentru a-i avertiza pe contrabandiști de sosirea portăreilor. În Australia, secția de maternitate a Spitalului Hawkesbury din Windsor, New South Wales, se numeste „Secția Catchpole”, ca o recunoaștere a activității ei de moașă din zilele de început ale coloniei. În localitatea Hobartville din apropiere există o stradă numită Catchpole Avenue.

Women’s Journal spune într-un stil vintage, viaţa eroinei din volumul În umbra eşafodului.

Ştiri, feature-uri, reportaje, precum şi reţete de mâncare, toate inspirate de cartea „În umbra eşafodului” sunt prezente în acest număr special de ziar, care a calatorit în timp către noi.

IMG_9520.JPG

Şi tu ai povestea ta de viaţă pentru Women’s Journal

Femei ca Margaret Catchpole inspiră peste veacuri, dar şi tu ai o poveste de viață care poate fi un exemplu pentru noi toţi. Editura ALL, te invită să-ţi trimiţi povestea pe adresa Margaret@all.ro  pana in data de 15 ianuarie 2017. Cele mai frumoase poveşti vor fi publicate într-un număr special al ziarului Women’s Journal. În plus, autoarele textelor selectate vor primi în dar, titluri de top de la Editura ALL şi alte suprize minunate! Găseşti toate detaliile pe blogul Editurii ALL, aici: http://allcafe.ro/blog/concurs-povestea-ta-poate-schimba-lumea/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s