Fără panică în atacul de panică!

Atacul de panică este manifestarea acută a tulburării de anxietate. El nu se limitează la disconfortul psihic, ci afectează și funcționarea organismului.

Vertijurile, tremorul membrelor, senzațiile de sufocare, leșinul, pierderea controlului, senzația de durere în piept similară celei dintr-un atac de cord sunt senzații fără suport organic, atunci cand te confrunti cu un atac de panica. Ele au loc pentru că  frica exagerată pe care o trăiești declanșează reacția de alarmă a corpului. Organismul se pregătește pentru a face față situației de criză și descarcă adrenalină în sânge. Pentru că această adrenalină nu se consumă în „luptă”, produce toate manifestările descrise mai sus.

Așa lupți cu panica

„Fără panică în atacul de panică”, aceasta ar fi soluția recomandată de experți. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să te lupți cu simptomele, ci să le accepți să le tratezi cu detașare. Ai mereu în minte faptul că pe măsură ce trece timpul, simptomele vor dispărea. Pentru ca acest lucru să fie posibil cât mai curând, este vital să identifici cât mai devreme apariția unui atac de panică și să-i diminuezi din amplitudine aplicând această tehnică a conștientizării.

Controlează-ți respirația

Este un fapt știut că respirația este un proces automat, dar aceasta devine un proces conștient atunci când atenția noastră se concentrează asupra ei. Deoarece hiperventilația, proces care apare atunci când respiram accelerat este asociată atacului de panică, controlul asupra respirației poate fi cheia diminuării unui atac aflat în desfășurare. Iată lanțul de efecte pe care îl produce în organism hiperventilația:  prin faptul că duce la scăderea dioxidului de carbon din sânge, crește Ph-ul din organism, iar acest lucru favorizează o serie de procese precum contracția pereților vaselor de sânge (vasoconstricția), urmată de creșterea excitabilității nervoase și a producției de acid lactic în organism; acestea diminuează  abilitatea oxigenului de a trece din sânge, către celule, cu efecte negative asupra stării generale a organismului. Dacă un individ se hiperventilează în mod experimental, va fi amețit, dezorientat, confuz, vă simți furnicături în membre și va suferi de amețeală. Prin urmare, efortul unei respirații controlate, care  presupune încetinirea ritmului respirației este un pas important pentru a te liniști și a gestiona un atac de panică.

Oprește gândurile catastrofice

Nu este deloc simplu ca în timpul unui atac în desfășurare să te detașezi și să spui stop gândurilor care îți bulversează nu doar mintea, ci și organismul. Totuși, „restructurarea cognitivă”, adică procesul prin care înțelegi faptul că atitudinea și gândurile din timpul atacului de panică sunt distorsionări este unul dintre pașii de parcurs pentru a învinge panica pe termen lung. Procesul este de durată și necesită constanță din partea ta, pentru că presupune mai mulți pași. Pe de o parte, necesită înțelegerea teoretică a faptului că panica apare în situații nepericuloase, și pe de altă parte, o muncă susținută de autoanaliză prin care să realizezi diferența dintre gânduri și emoții, rolul distorsiunilor cognitive în atacurile de panică, felul în care poți accesa gândurile automate și cum toate aceste structuri cognitive pot fi restructurate.

Tehnica restructurării cognitive, fără de care nu se poate discuta de înfrângerea pe termen lung a atacurilor de panică este descrisă în detaliu de Radu Vrasti în volumul „Ajută-te singur în caz de atac de panică”, de Radu Vrasti.

tn1_ajuta-te_singur_-_coperta1

„Cum să depășești anxietatea și atacurile de panică”, de Radu Vrasti cuprinde cinci părți  în care se analizează în detaliu „Ce este anxietatea și ce sunt tulburările anxioase”, „Care sunt criteriile de diagnostic”, „Cum te poți autoevalua”, „Care sunt cauzele tulburării de panică?, „Ce condiții generează atacurile de panică?” și „Tratamentul tulburării de panică”

Cartea nu elimină necesitatea consultării unui specialist, dar îndeplinește rolul unui aliat împotriva anxietății la care putem apela oricând, oriunde am fi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s